Catedrala

...Cerul ,brãzdat de-a latul de dungi castanii murdare şi albastru-verzui, atârna pânã aproape de cladarâm şi pe jos pete mari albe însemnau locurile unde se zdrobiserã nori a cupidoni cazuţi...

Uşa de la intrare se închisese în urmã cu zgomotul unui sãrut pe-un umãr gol.

Înauntru era cald şi mirosea a zahãr cu scorţişoarã îmbâcsitã cu religie.

Sub capela catedralei, pereţii erau vopsiţi cu muzicã şi sunet de coruri gregoriene.

La altar, a parintelui sfânt cuvânt îşi desfãcea razele pe îndelete şi le aventura, prevazator, prin locuri cu neputinţã de atins direct, curbându-le în unghiuri rotunjite şi undelemnii, dar se izbea de lucruri foarte negre şi atunci şi le retrãgea iute de tot, cu o mişcare nervoasã şi precisã de caracatiţã aurie.

În întuneric zeci de forme se înfundau pieziş printre valuri de pãcate dominate de cupole de sticlã care cãpãtau, la luminã, o sclipire verde-albãstruie şi nesigurã.

În ochii lor staruiau, apolinic, pictatele icoane plângând cu lacrimi mari, eliptice si mlãdioase, ingheţau cu o uşoarã trosniturã, se rostogoleau pe haine şi alergau prin praf.

Se aşternu o tãcere îmbelşugatã-n jur, şi cea mai mare parte a lumii începu sã valoreze pentru ei cãt o ceapã degeratã.

Sufletele aşteptau flamande precum vechile cerşetoare ascetice, bãtrâne şi împlântate la porţile metrourilor ce duc lenevos spre cerurile de piatrã şi carãmizi uzate.

În cristal , vinul auriu, greu şi fluid ca un eter apãsãtor luase o strãlucire fosforescentã şi nehotãrâtã, rãspânditã parcã de miriade de puncte luminoase de toate culorile.

Întunericul se închega în straturi concentrice în jurul micului nucleu luminos al lãmpii aprinse la capãtul altarului, încastratã în perete, închisã cu o placã rotunda de cristal mat.
va urma...