sunt o persoanã retoricã, fãuritã din cenuşa lumii ludice a copilãriei tale...sunt în capul tãu când dormi, şi pãzesc ale tale vise în care iubirea mea e nebunie, ca o inima muiatã-n otravã de durere şi cununi de pace...apoi mã transform, cu fiecare rãsãrit apolinic ce zbobeşte oglinda visãrii in mii de lacrimi de chihlimbar şi mã alungã in o uitare polifonã...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu